Impact obține autorizația de construire pentru proiectul GREENFIELD Copou din Iași

Impact obține autorizația de construire pentru proiectul GREENFIELD Copou din Iași

Impact Developer & Contractor S.A. („Impact”) (simbol bursier IMP), primul dezvoltator imobiliar înființat în România și totodată prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori București, anunță obținerea autorizației de construire pentru proiectul rezidențial GREENFIELD Copou din Iași, cu o valoare de piață estimată la peste 175 milioane euro.

Complexul rezidențial GREENFIELD Copou va fi localizat într-o zonă unică a Iașului, cu o puternică încărcătură culturală, Dealul Copou, cu vedere panoramică asupra grădinii botanice și a orașului. Dezvoltat pe o suprafață de 50.263 de metri pătrați, proiectul va cuprinde 1.062 de apartamente situate în 26 de imobile cu regim redus de înălțime, maximum 5 etaje și două subsoluri, 1.083 de locuri de parcare subterane și supraterane, peste 15.000 de metri pătrați de parcuri și spații verzi, grădiniță, after-school, 3.000 de metri pătrați de spații comerciale și servicii, un centru wellness cu sală de fitness, piscină și spa.

„Odată cu obținerea autorizației de construire putem iniția dezvoltarea unuia dintre cele mai mari ansambluri rezidențiale sustenabile din regiunea Moldovei. GREENFIELD Copou este un proiect care s-a născut acum mai bine de trei ani, perioadă care a fost alocată pentru obținerea avizelor și a autorizației de construire, urmând ca din acest moment să ne putem concentra pe etapa de dezvoltare efectivă. Având în vedere perioada scursă, schimbările geo-politice și economice din acești ultimi ani, suntem în acest moment în proces de revizuire a planului de afaceri, asigurarea finanțării și planificarea în detaliu a etapelor de dezvoltare, pentru a livra un proiect care să asigure un nou standard de calitate viitorilor noștri clienți și care să genereze valoare adăugată pentru toate părțile implicate: comunitatea ieșeană, furnizori, investitori.” a declarat Constantin Sebeșanu, CEO Impact.

Proiectul GREENFIELD Copou va înnoi în Iași fondul locativ existent și va seta noi standarde de calitate în ceea ce privește dezvoltările rezidențiale din regiune, implicit va contribui la dezvoltarea unui ecosistem cu impact economic local important.

Impact, dezvoltator cu 32 de ani experiență, construiește sustenabil și proiectează soluții care să asigure o dezvoltare durabilă a comunităților pe care le creează. Orașul Iași, ca majoritatea orașelor din țară, are un deficit semnificativ de locuri de parcare, motiv pentru care autoritățile locale au decis pentru GREENFIELD Copou, prin autorizația proaspăt emisă, că fiecare unitate locativă poate fi vândută numai împreună cu cel puțin un loc de parcare, aspect care reprezintă o noutate în piața imobiliară și care demonstrează că se fac pași în direcția dezvoltării durabile a orașelor. Deși Impact are această politică de mai bine de 10 ani, implementată în toate proiectele, este o noutate și un semnal pozitiv ca o autorizație de construire să cuprindă o astfel de obligație.

Întreaga dezvoltare a fost proiectată la standarde de calitate și sustenabilitate nZEB și BREEAM Excellent, ceea ce pentru viitorii rezidenți se traduce prin eficiență energetică crescută a imobilului, costuri reduse de întreținere și exploatare și un impact minim asupra mediului înconjurător. Suplimentar, construcțiile din GREENFIELD Copou se caracterizează prin rezistență maximă la seism și durabilitate.

GREENFIELD Copou recreează la Iași conceptul de locuire GREENFIELD, testat anterior cu succes de Impact la București prin proiectul GREENFIELD Băneasa. Conceptul are în vedere bunăstarea rezidenților din toate punctele de vedere și se bazează pe câteva principii importante: respect pentru cadrul natural al zonei și comunitatea locală, construcții eficiente și sustenabile, dezvoltate cu un impact minim asupra mediului înconjurător și facilități care să sprijine un stil de viață echilibrat.

Astfel, GREENFIELD Copou va pune la dispoziția viitorilor rezidenți, pe lângă cadrul natural spectaculos dat de priveliștea panoramică pe care Dealul Copou o oferă, toate facilitățile necesare unui trai cotidian lipsit de stres prin centrul comunitar ce va include spaţii comerciale și centru de wellness. Ansamblul va beneficia, de asemenea, de piste pentru bicicliști și zero trafic rutier în interior, având în vedere că parcările rezidenților sunt exclusiv subterane.

Despre Impact Developer & Contractor S.A.

Cu o experiență de 32 de ani pe piață, Impact Developer & Contractor S.A. este primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București. Acțiunile Impact Developer & Contractor S.A. („IMP”) sunt listate la categoria Premium a Bursei de Valori București, compania având o capitalizare bursieră de 667.121.746.18 lei (la data de 19.07.2023). Societatea utilizează cele mai bune practici de guvernanță corporativă, transparență, responsabilitate şi comunicare cu investitorii, obținând ratingul 10 la evaluarea VEKTOR realizată de către Asociația Română pentru Relația cu Investitorii. Misiunea Impact Developer & Contractor S.A. este de a dezvolta comunități, prin proiecte sustenabile, la standarde de calitate BREEAM Excellent, certificate nZEB, atât în București, cât și în marile orașe ale țării. Printre proiectele de referință ale dezvoltatorului se numără GREENFIELD Băneasa și LUXURIA Residence, acesta din urmă fiind primul proiect rezidențial din România cu certificare BREEAM Excellent. Ca parte a strategiei de extindere la nivel național, anul acesta Impact Developer & Contractor S.A. a finalizat în Constanța prima fază a proiectului rezidențial BOREAL Plus, proiect mixt format din vile și blocuri de apartamente, iar recent a obținut autorizația de construire pentru proiectul rezidențial GREENFIELD Copou, în Iași.

 

Cere mai multe detalii