Dor de natură, de pădure, dor de o îmbrățișare

30apr.2020 Dor de natură, de pădure, dor de o îmbrățișare

De ce trăim aceste vremuri? Poate pentru că natura a simțit nevoia să pună Stop! haosului creat de om, poate pentru a-și acorda timp să se vindece și să ne vindece. Izolarea este ceva nou. Devine încet o obișnuință, un exercițiu de răbdare, de introspecție. Dar, privește partea bună: a venit momentul în care te privești în oglindă. Începi să îți pui întrebări pe care, până acum, evitai să le ridici, din lipsă de timp sau din frică. Acum, când petreci atât de mult timp cu tine însuți, e cazul să te gândești și la lucrurile incomode, sau la aspecte de o reală însemnătate pentru existența ta.

Știi vorba aceea Să te bucuri de lucrurile simple? Aparent un stereotip, ideea ne duce cu gândul la lucrurile simple care ne aduc liniște, pace, împlinire, de care, de multe ori, ni se face dor. Fă un exercițiu de sinceritate: Ție de ce ți-e dor? Și nu, nu am întrebat de cine, pentru că sigur lista este mare, pentru că ai multe persoane pe care vrei să le vezi, să le îmbrățișezi, și cu siguranță dorul manifestat față de o persoană este incomparabil cu orice alt dor. Dar, dacă ar fi să pleci acum, unde ai pleca: la munte, la mare, pe un câmp deschis, sau într-o pădure?

Așa-i că ai vrea să alergi spre acel loc, care îți dă ideea de libertate, să țipi de fericire și să îmbrățișezi pe cineva? ? Recunoaște: ți-e dor de natură! Natura îți activează simțul apartenenței și, atunci când ești în mijlocul naturii, simți că ești Acasă!

Cu toții ne dorim să ne dezvoltăm, ne dorim carieră și toate acestea se obțin mai ușor în capitală, aici, în orașul tuturor posibilităților, un oraș devenit gri, plin de betoane și poluare. Agitația bucureșteană te face să îți dorești să evadezi, de aceea weekendurile deschid drumuri către locuri mai liniștite, retrase, dar musai, în natură. Pentru că acolo te regăsești și timpul capătă o altă dimensiune, timpul este de partea ta. Și simți că trăiești.

Cât de bine ar fi ca aceste surse verzi de energie să fie mai aproape de oraș, să nu fii nevoit să conduci ore întregi pentru a te reconecta cu natura! Să fie chiar lângă casă. Să le poți atinge de la geam. Poate nu știi încă, dar Bucureștiul chiar este orașul tuturor posibilităților. Chiar în în nord, cea mai râvnită zonă rezidențială a capitalei,  există un cartier aflat în comuniune cu natura, cartierul îmbrățișat de Pădurea Băneasa. Aici, vederea la pădure și trilurile păsărilor sunt o normalitate. La fel sunt și locuitorii: oameni normali.

Și lor, locuitorilor din Greenfield, le este dor de plimbările lungi prin pădure și resimt faptul că nu pot să petreacă atât cât si-ar dori, timp liber pe poteci, să întoarcă tot acest timp în favoarea lor prin diverse activități pe care le fac, de regulă, în pădure: sport, birdwatching, plimbări, relaxare și întâlniri cu grad maximum de încântare - cu căprioare, veverițe, iepuri și alte vietăți.

Știm că dorul se intensifică și, pentru că nici după data de 15 mai nu vom putea să ne manifestăm emoțiile în mod fizic față de cei dragi și pentru că provocările sunt în trend, propunem să ne recunoaștem dorul față de natură printr-un gest de afecțiune. Îmbrățișează un copac și fii recunoscător naturii; ea este singura care poate vindeca planeta.

Iar dacă ai conștientizat că vrei să locuiești mai aproape de natură și să simți benefiiciile pe care aceasta le are asupra vieții tale, atunci cu siguranță trebuie să iei în calcul să vizitezi Greenfield, un cartier al oamenilor care iubesc natura. 

 Citește și:

Natura știe cum să ne spună că #TotulVaFiBine 

Greenfield respiră aer curat. Vino și convinge-te

 

Credit foto: Stefan Keller -<a href="http://Image by Stefan Keller from Pixabay" target="_blank">Pixabay 

Programează o vizionare

VideoBG Placeholder