Greenfield Băneasa Logo
Înapoi la blog
Blog 16 octombrie 2020 Impact 3 min citire

Toamna în Greenfield, între amintiri și noi începuturi

Se spune că toamna suntem cu toții un
pic mai melancolici decât în restul anului. Psihologii pun acest lucru pe seama
faptului că întreaga transformare a naturii ne amintește de propriile noastre
transformări, căci toamna e anotimpul retrospectivelor și introspecțiilor
personale. Nostalgii mai vechi sau mai noi ajung în această perioadă mai
aproape de suflet, iar amintirile creează un sentiment dulce amărui al unui
sfârșit și în același timp al unui nou început.
 

Toamna în ansamblul imobiliar Greenfield Residence
pare că aduce natura și mai aproape de noi, ne intră timid în case odată cu
mirosul ceților matinale care ne dau peste cap reperele. Iar străzile
cartierului, acum câteva zile vesele şi vii, cad pradă unei liniști calme şi
parcă neprimitoare. Din zgomotele zilelor de vară nu au mai rămas decât
picăturile ploii, vâjâitul amenințător al vântului și foșnetul covorului de
frunze deja căzute la pământ. Dacă le asculți cu atenție însă, vei descoperi o
armonie atât de liniștitoare cum numai pădurea știe să facă. Nu e chiar Toamna
lui Vivaldi, dar poate fi cântecul cu care te strecori seara în pat, cu un ceai
fierbinte alături și cartea aceea pe care ai tot amânat să o deschizi până
acum.

În plină zi, cu un soare din ce în ce
mai distant, ne luăm lumină și căldură de pe chipurile copiilor ce descoperă
acum emoții noi. Și nu putem să nu ne gândim că mai ales pentru ei, dar și
pentru părinții lor, în curând va începe construcția școlii și a grădiniței.
Prezența acestora în cartier va crește simțitor timpul petrecut alături de
familie și totodată încrederea că cei mici sunt în siguranță. Spații
educaționale moderne, adaptate pe deplin vremurilor, ele vor constitui baza pe
care se va dezvolta în viitor o comunitate de oameni responsabili, atenți la
problemele din jur și mereu dornici să dea o mână de ajutor.

 mall Bucuresti Nord

În mod evident și pentru cei mari
toamna aduce vești, numai bune să mai încălzească puțin atmosfera unei toamne
deja prea reci. Marcăm astfel începutul unei noi faze de dezvoltare a
cartierului nostru, prin demararea lucrărilor la poate cel mai mare centru
comunitar dintr-un ansamblu rezidențial. Situat aproape de calmul pădurii,
Greenfield Community Center va ridica substanțial standardele de confort ale
locuitorilor, prin includerea tuturor funcționalităților necesare unei mari
comunități și, suntem convinși, va deveni punctul central al unei comunități
tinere pentru care un stil de viață sănătos nu este doar un principiu de bază,
ci și o sursă de încredere, socializare și relaxare.

Așadar, e momentul să nu mai lăsăm
toamna să ne umbrească strălucirea din ochi, ci să ne bucurăm de priveliștea de
poveste de care avem zilnic parte și să privim cu încredere spre mâine. E
toamnă, anotimpul culorilor și al transformării naturii, puntea către albul
imaculat al iernii și căldura primăverii de după. E toamnă, e timpul recoltelor
și al bilanțurilor. Te așteptăm să descoperi Noul Greenfield și să culegem împreună gânduri bune și
zâmbete. Tu câte ai adunat până acum?

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent cu noutățile, evenimentele și promoțiile noastre.

Niciodată nu vom divulga adresa ta de email și nu vom face spam. Făcând click pe „Trimite”, ești de acord cu Termeni și Condiții și Nota de informare