NOUTĂȚI

Treci mai usor peste o iarna geroasa in stil “hygge”!


Pentru unii iarna este un anotimp magic, dar pentru cei mai multi dintre noi, o data incheiata perioada sarbatorilor, o iarna geroasa sau cu multa zapada devine destul de greu de indurat. Pentru cei care fac parte din cea de-a doua categorie, si care simt ca productivitatea si nivelul lor de energie tind catre zero in anotimpul rece, ar fi util sa arunce o privire catre tarile nordice sau, mai exact, catre Danemarca.

Acolo, in ciuda climei aspre din timpul iernilor prelungite, se inregistreaza unul dintre cele mai inalte niveluri de bunastare din Europa, dar si un nivel ridicat al “fericirii” populatiei, conform cercetarilor sociologice.

Cum reusesc danezii sa isi mentina tonusul ridicat in ciuda acestor dificultati? Datorita conceptului “hygge”! La o prima vedere, acest concept s-ar putea traduce prin “confort”, iar ideea care sta la baza lui este aceea de a-ti crea un mediu cat mai confortabil si a te inconjura de lucruri care sa iti faca viata cat mai relaxata. La o privire mai atenta insa, este vorba despre o stare mentala pe care trebuie sa o adopti astfel incat calitatea vietii tale sa nu aiba de suferit si sa poti impinge lucrurile mai departe pentru atingerea acelui nivel de bunastare atat de dorit. Iar danezii au reusit sa ridice acest lucru a rang de arta!

Iata cateva sfaturi utile:

  • Inconjoara-te de lucruri care sa iti sporeasca confortul fizic! Din arsenalul de iarna al caminului tau nu trebuie sa lipseasca obiecte precum: pernele moi, paturile extra-pufoase, papucii grosi si confortabili, multe lumanari care sa raspandeasca o lumina calda in toata casa, o rezerva generoasa de ceaiuri aromate care sa iti incalzeasca serile. Daca ai si un semineu pe care sa-l poti aprinde este cu atat mai bine.
  • Bucura-te de lucrurile simple! Priveste iarna ca pe acea perioada in care poti in sfarsit sa iti incarci bateriile si sa faci lucrurile pentru care niciodata nu ai timp. Profita de aceasta perioada pentru a citi acele carti care stau de mult timp neatinse pe rafturile bibliotecii, pentru a revedea filmele preferate sau pentru a petrece mai mult timp cu familia. Incearca sa ii implici pe toti membrii familiei, mai ales pe cei mici, in treburile casei astfel incat totul sa se transforme intr-o joaca.
  • Nu renunta la contactele sociale! Din cauza vremii aspre, iarna avem tendinta de a ne izola si de a intrerupe iesirile cu prietenii. Exista insa multe activitati distractive care se pot desfasura in interior. Invitat-ti prietenii in vizita la o ciocolata calda sau la un vin fiert. Puteti juca o gramada de jocuri distractive sau pur si simplu va puteti bucura de o conversatie savuroasa.
  • Investeste in echipamentul potrivit! Chiar daca ti-ai transformat caminul in cel mai confortabil “barlog” si acum iti petreci majoritatea serilor primind vizitele prietenilor sau in cafenele calduroase, nu vei putea renunta cu totul la activitatile in aer liber. Si nici nu este indicat sa faci asta! Dar daca singurele lucruri care iti vin in minte atunci cand te gandesti la plimbarile pe timp de iarna sunt senzatia de frig si picioarele ude, asta nu este doar vina anotimpului ci, mai ales, a hainelor pe care le porti. Investeste mai mult in niste bocanci bine facuti, impermeabili si caldurosi, si in niste haine din materiale adecvate. Vor fi bani cheltuiti cu folos deoarece vei vedea imediat cum starea ta de spirit se schimba in bine.

Iar daca iti imaginezi ca iarna in marile orase nu poate fi decat un cosmar, cu trafic ingreunat si mormane de zapada care iti fac viata grea, te invitam sa faci o plimbare prin Padurea Baneasa. Copacii pudrati cu zapada din aceasta perioada iti vor oferi un spectacol vizual minunat si vei avea surpriza sa descoperi aici o comunitate de oameni deosebiti, pasionati de frumusetea pe care natura ne-o ofera in orice anotimp!