Greenfield Residence

10mai Aventura Greenfield la semi-maratonul Bucuresti (Galerie Foto)
Semi-maratonul București este un prilej de sărbătoare pentru toți iubitorii sportului, nu doar pentru alergători, de aceea v-am pus la dispoziție un panou..
06mai Acton Academy, școala elevilor pregătiți pentru viață
Nu de puține ori, am auzit vorbindu-se în spațiul public despre incapacitatea sistemului actual de învățământ de a-i pregăti pe cei mici pentru..
11apr. Greenfield, cartierul vecin cu stelele
De cele mai multe ori, acasă înseamnă locul în care te retragi pentru odihnă și liniștea aparentă a sfârșitului de zi. Pentru că..
10apr. Greenfield stă de vorbă cu natura
Există ceva în fibra poporului nostru care ne apropie de natură parcă mai tare decât pe alții. Dar oare câte dintre popoarele lumii..
01apr. Misiune îndeplinită: am plantat încă 1000 de stejari în Pădurea Băneasa
Viziunea noastră este să construim, pe lângă spații de locuit, și un stil de viață care încurajează mișcarea în aer liber și comuniunea cu mediul înconjurător. De aceea..
28mart. Greenfield Family Run, încă un pas spre natură
Când ai gânduri senine și intenții bune, și timpul ține cu tine. Nu știm dacă există vreun proverb românesc pe această temă, dar..
VideoBG Placeholder